Actualitate· 1 min citire

Încercarea disperată a marilor orașe de a combate criza energetică. Ce măsuri se iau

Publicat7 aug. 2026, 09:30
SursăRealitatea PLUS

Zeci de orașe și comune din toată țara iau măsuri drastice în încercarea disperată de a combate criza energetică. În unele zone este oprit iluminatul stradal pe timpul nopții, iar tot mai multe comune opresc apa. Oamenii primesc cu porția, doar câteva ore pe zi, iar grădinile nu mai au voie să le ude.

Pentru a reduce consumul de energie în perioada de vârf, mai multe orașe din România au introdus măsuri de economisire.

În București sunt diminuate iluminatul decorativ și cel din instituții; este limitată utilizarea aerului condiționat, iar ecranele publicitare sunt stinse seara.

La Brașov, spre exemplu, iluminatul public este redus înainte de răsărit și după apus în timp ce petrecerile de pietoni rămân iluminate.

La Oradea, autoritățile au adoptat o strategie diferită, punând în funcția capacității suplimentare de producere a energiei electrice pentru a sprijini sistemul energetic național în intervalul de consum maxim. În paralel, reducerea iluminatului public contribuie la economisirea a peste 3 MWh de energie pe zi.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate